„Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” (1 Corinteni 10:24)

     Autocompătimirea poate fi fatală. Ea spune mamei și soției care lucrează din greu: „Nu ești apreciată!” Ea spune funcționarului de la birou: „Uite ce valoros ești, și cu toate acestea nu ești recunoscut sau apreciat!” Șomerului îi spune: „N-ai nicio șansă!” Iar celui divorțat: „Nu e loc pentru tine!” Celui îndurerat: „Ești fără speranță!” Și celui ce se luptă: „Nu e cale de scăpare!” Să ne uităm la profetul Ilie: a doua zi după cea mai mare victorie din viața sa, el era profund deprimat și se scălda în autocompătimire, astfel că ajunge să spună: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul… Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:4, 10). Autocompătimirea în stare brută! În general, există două motivații în spatele autocompătimirii: prima este manipularea emoțională. Folosim autocompătimirea ca armă pentru a-i face pe alții să se simtă vinovați și pentru a obține ce vrem. E semn de imaturitate și trebuie să confrunți asta, fie că e în tine, fie că e în altcineva. Pe de altă parte, autocompătimirea poate rezulta din simpla epuizare. În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a arătat lui Ilie patru lucruri necesare pentru a-l aduce din nou pe calea cea bună: 1) Avea nevoie de mai multă odihnă; 2) Nu mâncase corespunzător; 3) Își luase privirea de la Dumnezeu și încerca să facă totul prin propriile sale puteri; 4) Era izolat și avea nevoie de un prieten. Așa că Dumnezeu i l-a dat pe Elisei. Lucrul acesta și-a atins scopul, și data următoare când îl vedem pe Ilie, este din nou în vârf. Oprește-te și fă-ți timp azi să te gândești cum ai putea aplica aceste patru adevăruri în viața ta… și – ferește-te de autocompătimire!